Trimitere in judecata pt evaziune fiscala din 3.02.2012

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului HRISTESCU MARIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, inculpatul Hristescu Marian, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Tulcea, nu a înregistrat în evidenţele contabile şi nici nu a declarat în alte documente legale toate tranzacţiile comerciale efectuate în perioada 16.10.2008-20.12.2010, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Valoarea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului este în cuantum de 49.147 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea.